Îmi ești...

Amintiri vechi mă urmăresc

Ca niște umbre din care îmi făuresc

Scări înalte până la cer;

Încerc să fug de timpul efemer

Dar el mă întrece, căci trece, trece,

Iar eu sunt tot mai rece,

Ca o iarnă nesfârșită...

Nu mă las ispitită de nimeni, de nimic,

Nu vreau să-mi complic viața

Care-i ca ața subțire de bumbac;

Fac ce fac, îmi zboară gândul

Acolo unde nu este arid pământul,

În paginile unor povești

Din care niciodată nu lipsești.

Îmi ești speranță și vis,

Oază de soare, Orizont necuprins,

Drum drept spre Paradis.

Autor - Crisastemis

Din Volumul - Poezia, viața mea