Pe Calea spre Mântuire

Am plâns, am plâns, și-am suspinat,

Ore în șir am lăcrimat,

La Crucea Lui Iisus am îngenuncheat,

Din toată inima m-am rugat;

Pământu-n zori s-a cutremurat,

Duhul Sfânt m-a mângâiat

Pe sufletu-mi bun, curat,

Îngeru-mi păzitor m-a ajutat

Să scap de un dezastru provocat

De cineva rău intenționat.

Am plâns, am plâns, și am oftat,

Zilnic mi-am cerut iertare

Pentru fiecare păcat

Făcut cu voie sau fără de voie...

Eu n-am nevoie de ceva anume,

Nu-mi arde de povești, de glume,

Doar liniște și sănătate-aș vrea

Din abundență oamenilor buni să dea

Iisus Hristos și cu Măicuța Sfântă a Sa;

Mă rog neîncetat pentru familia mea,

Pentru prietenii adevărați

Pe care îi consider frați...

Dă Doamne să fim veseli, nu supărați,

Distruge Tată lanțul gros al suferinței!

Dă-ne un strop 

Din vinul dulce-al pocăinței

Să-l bem ca să înviem,

Să ne trezim din adormire,

Să mergem pe calea dreaptă

Ce duce spre Mântuire.

Autor - Crisastemis

Rugăciune

Doamne Dumnezeul meu,
Roagă-L pe Iisus, fiul Tău,
Să ne-ajute-n ceasul greu,
Să fie cu noi mereu;
Acum, când avem sulițe-n coaste
Să ne scape de năpăste,
Să trimită a Sa oaste
De-Arhangheli și Heruvimi
Să-mbuneze inimile oamenilor haini,
Să fie liniște și pace pe pământ,
Să pătrundă-n orice suflet
Lumina Duhului Sfânt!

Crisastemis

E trist...

E trist când nu mai poți vedea
O rază de soare sau de stea
Și nu poți asculta în liniște deplină
O melodie frumoasă, lină,
Cântată la mandolină sau la chitară
În prag de primăvară
Bucurându-te din inimioară
De pomii ce-au înflorit iară.

E trist când haosul de-afară
Îți perturbă habitatul,
Ecoul durerii e apăsător,
Virusul răutății e distrugător;
Cu toate-acestea
Încă se scriu poeme de amor
La lumina becurilor
La ceas târziu în noapte
Sau în diminețile netulburate
De zgomotul alarmelor resetate
Din timp în timp.

S-au dărâmat statuile
Cu zeii și zeițele din Olimp,
Niciun anotimp
Nu mai e la fel ca altădată,
Plouă cu lacrimi
Pe fiecare bucată de pământ,
Aripile unor păsări s-au frânt în zbor,
Planurile oamenilor s-au schimbat,
Unele idealuri s-au spulberat,
Fericirea, a dispărut în neant.

Autor - Crisastemis

Coduri

Coduri galbene, coduri portocalii,
Coduri roșii, nori vineții,
Munți de dureri, oceane de tăceri,
Nopți și zile fără mângâieri.

Coduri de bare,
Coduri de viscole, de ninsoare,
Tristeți copleșitoare,
Eclipsă de Lună, lipsă de soare.

Inimi îndurerate, suflete sacrificate,
Gaze toxice împrăștiate în atmosferă,
Știri false transmise din oră în oră,
Sârmă ghimpată la orice frontieră.

Granițe închise, vise ucise,
Stele stinse, tâmple ninse,
Tinereți și bătrâneți grele,
Ghinioane, belele.

Ferestre acoperite de zăbrele,
Uși blindate, porți ferecate,
Orizonturi limitate, zări întunecate,
Lipsă de libertate, suferință, moarte.

Autor - Crisastemis

Haos

Doarme lumea, fiara urlă
Cocoțată pe o turlă,
Lacrimi gârlă s-au tot strâns
Din ochii care non-stop au plâns.

Doarme lumea zi și noapte,
Poame coapte nu mai sunt
În livezi, dar nici la târg,
Nu mai cresc flori în grădini,
Pe câmpii-s doar mărăcini.

Doarme lumea ce nu știe
C-o planetă albăstrie
Poate să rămână pustie,
Fluturii iubirii sunt în colivie,
Păsările fericirii
Au zburat spre altă glie.

Doarme lumea, doarme, doarme,
Unor semeni le cresc coarne,
Sună goarne și alarme,
Palme aspre reci de vânt
Trântesc arbori tineri la pământ.

De niciun cuvânt tandru, frumos,
N-are parte omul bun
Drept credincios
Ce n-aleargă după os,
Omul rău vrea putere,
Avere, munți de bani.

Doarme lumea de ani buni
Pe cărbuni aprinși și pe tăciuni,
Șerpii au ieșit din văgăuni,
Vor fi viscole, furtuni,
Haos, ca la casa de nebuni.

Autor - Crisastemis

Tu Doamne...

Tu ești scutul meu de apărare,
Rază strălucitoare de soare,
Îmi ștergi de pe obraji
Toate lacrimile-amare,
Îmi dai să beau Apă Vie
Din izvoarele-Ți binecuvântate,
M-ajuți să stau departe de păcate.

Tu ești Iubire, Adevăr, Dreptate,
Mi-ai fost, îmi ești alături
În clipele grele, zbuciumate;
Din prea multă bunătate
M-ai întors cândva
Din drumul către moarte,
Mi-ai oblojit rănile însângerate,
M-ai ocrotit ca un părinte
zi și noapte.

Tu Doamne, Dumnezeul meu,
Îmi fericești sufletul mereu,
Îmi bucuri nespus inima;
Întotdeauna Slavă Îți voi da
Și Îți voi mulțumi
Că ai grijă de ai Tăi cuminți copii.

Autor - Crisastemis

În luna lui Marte

Ninge cu tăceri peste-amintirile de ieri,

Zâmbete nu mai vezi pe nicăieri,

În livezi nu mai cresc meri nici peri;

S-au așternut dureri pe cărări de vise,

Porțile Raiului azi sunt închise,

Avem nevoie de permise de călătorie

Să facem o sută de pași nu o mie

Spre-o rază de soare portocalie.

Ninge dintr-o galaxie îndepărtată

Peste o planetă însângerată,

Nu-i prima dată 
Când lumea-i debusolată,

O altă hartă e ruptă în bucăți,

Caii putere au rămas fără călăreți,

Oamenii buni, corecți,

Se luptă cu cei răi, incorecți.

Ninge în luna lui Marte

Peste frunzele moarte de pe asfalt,

Cerul e mult prea întunecat, 

Decorul vieții, cam ciudat;

Nimic nu este cum am vrea

De când liniștea și-a luat tălpășița,

Dar ne-a rămas credința

Într-un viitor frumos, luminos.

Ninge, ninge... Ce folos?

Autor - Crisastemis

Din Volumul - Poezia, viața mea