E trist...

E trist când nu mai poți vedea
O rază de soare sau de stea
Și nu poți asculta în liniște deplină
O melodie frumoasă, lină,
Cântată la mandolină sau la chitară
În prag de primăvară
Bucurându-te din inimioară
De pomii ce-au înflorit iară.

E trist când haosul de-afară
Îți perturbă habitatul,
Ecoul durerii e apăsător,
Virusul răutății e distrugător;
Cu toate-acestea
Încă se scriu poeme de amor
La lumina becurilor
La ceas târziu în noapte
Sau în diminețile netulburate
De zgomotul alarmelor resetate
Din timp în timp.

S-au dărâmat statuile
Cu zeii și zeițele din Olimp,
Niciun anotimp
Nu mai e la fel ca altădată,
Plouă cu lacrimi
Pe fiecare bucată de pământ,
Aripile unor păsări s-au frânt în zbor,
Planurile oamenilor s-au schimbat,
Unele idealuri s-au spulberat,
Fericirea, a dispărut în neant.

Autor - Crisastemis