Pe Calea spre Mântuire

Am plâns, am plâns, și-am suspinat,

Ore în șir am lăcrimat,

La Crucea Lui Iisus am îngenuncheat,

Din toată inima m-am rugat;

Pământu-n zori s-a cutremurat,

Duhul Sfânt m-a mângâiat

Pe sufletu-mi bun, curat,

Îngeru-mi păzitor m-a ajutat

Să scap de un dezastru provocat

De cineva rău intenționat.

Am plâns, am plâns, și am oftat,

Zilnic mi-am cerut iertare

Pentru fiecare păcat

Făcut cu voie sau fără de voie...

Eu n-am nevoie de ceva anume,

Nu-mi arde de povești, de glume,

Doar liniște și sănătate-aș vrea

Din abundență oamenilor buni să dea

Iisus Hristos și cu Măicuța Sfântă a Sa;

Mă rog neîncetat pentru familia mea,

Pentru prietenii adevărați

Pe care îi consider frați...

Dă Doamne să fim veseli, nu supărați,

Distruge Tată lanțul gros al suferinței!

Dă-ne un strop 

Din vinul dulce-al pocăinței

Să-l bem ca să înviem,

Să ne trezim din adormire,

Să mergem pe calea dreaptă

Ce duce spre Mântuire.

Autor - Crisastemis

Rugăciune

Doamne Dumnezeul meu,
Roagă-L pe Iisus, fiul Tău,
Să ne-ajute-n ceasul greu,
Să fie cu noi mereu;
Acum, când avem sulițe-n coaste
Să ne scape de năpăste,
Să trimită a Sa oaste
De-Arhangheli și Heruvimi
Să-mbuneze inimile oamenilor haini,
Să fie liniște și pace pe pământ,
Să pătrundă-n orice suflet
Lumina Duhului Sfânt!

Crisastemis

E trist...

E trist când nu mai poți vedea
O rază de soare sau de stea
Și nu poți asculta în liniște deplină
O melodie frumoasă, lină,
Cântată la mandolină sau la chitară
În prag de primăvară
Bucurându-te din inimioară
De pomii ce-au înflorit iară.

E trist când haosul de-afară
Îți perturbă habitatul,
Ecoul durerii e apăsător,
Virusul răutății e distrugător;
Cu toate-acestea
Încă se scriu poeme de amor
La lumina becurilor
La ceas târziu în noapte
Sau în diminețile netulburate
De zgomotul alarmelor resetate
Din timp în timp.

S-au dărâmat statuile
Cu zeii și zeițele din Olimp,
Niciun anotimp
Nu mai e la fel ca altădată,
Plouă cu lacrimi
Pe fiecare bucată de pământ,
Aripile unor păsări s-au frânt în zbor,
Planurile oamenilor s-au schimbat,
Unele idealuri s-au spulberat,
Fericirea, a dispărut în neant.

Autor - Crisastemis

Coduri

Coduri galbene, coduri portocalii,
Coduri roșii, nori vineții,
Munți de dureri, oceane de tăceri,
Nopți și zile fără mângâieri.

Coduri de bare,
Coduri de viscole, de ninsoare,
Tristeți copleșitoare,
Eclipsă de Lună, lipsă de soare.

Inimi îndurerate, suflete sacrificate,
Gaze toxice împrăștiate în atmosferă,
Știri false transmise din oră în oră,
Sârmă ghimpată la orice frontieră.

Granițe închise, vise ucise,
Stele stinse, tâmple ninse,
Tinereți și bătrâneți grele,
Ghinioane, belele.

Ferestre acoperite de zăbrele,
Uși blindate, porți ferecate,
Orizonturi limitate, zări întunecate,
Lipsă de libertate, suferință, moarte.

Autor - Crisastemis

Haos

Doarme lumea, fiara urlă
Cocoțată pe o turlă,
Lacrimi gârlă s-au tot strâns
Din ochii care non-stop au plâns.

Doarme lumea zi și noapte,
Poame coapte nu mai sunt
În livezi, dar nici la târg,
Nu mai cresc flori în grădini,
Pe câmpii-s doar mărăcini.

Doarme lumea ce nu știe
C-o planetă albăstrie
Poate să rămână pustie,
Fluturii iubirii sunt în colivie,
Păsările fericirii
Au zburat spre altă glie.

Doarme lumea, doarme, doarme,
Unor semeni le cresc coarne,
Sună goarne și alarme,
Palme aspre reci de vânt
Trântesc arbori tineri la pământ.

De niciun cuvânt tandru, frumos,
N-are parte omul bun
Drept credincios
Ce n-aleargă după os,
Omul rău vrea putere,
Avere, munți de bani.

Doarme lumea de ani buni
Pe cărbuni aprinși și pe tăciuni,
Șerpii au ieșit din văgăuni,
Vor fi viscole, furtuni,
Haos, ca la casa de nebuni.

Autor - Crisastemis

Tu Doamne...

Tu ești scutul meu de apărare,
Rază strălucitoare de soare,
Îmi ștergi de pe obraji
Toate lacrimile-amare,
Îmi dai să beau Apă Vie
Din izvoarele-Ți binecuvântate,
M-ajuți să stau departe de păcate.

Tu ești Iubire, Adevăr, Dreptate,
Mi-ai fost, îmi ești alături
În clipele grele, zbuciumate;
Din prea multă bunătate
M-ai întors cândva
Din drumul către moarte,
Mi-ai oblojit rănile însângerate,
M-ai ocrotit ca un părinte
zi și noapte.

Tu Doamne, Dumnezeul meu,
Îmi fericești sufletul mereu,
Îmi bucuri nespus inima;
Întotdeauna Slavă Îți voi da
Și Îți voi mulțumi
Că ai grijă de ai Tăi cuminți copii.

Autor - Crisastemis

În luna lui Marte

Ninge cu tăceri peste-amintirile de ieri,

Zâmbete nu mai vezi pe nicăieri,

În livezi nu mai cresc meri nici peri;

S-au așternut dureri pe cărări de vise,

Porțile Raiului azi sunt închise,

Avem nevoie de permise de călătorie

Să facem o sută de pași nu o mie

Spre-o rază de soare portocalie.

Ninge dintr-o galaxie îndepărtată

Peste o planetă însângerată,

Nu-i prima dată 
Când lumea-i debusolată,

O altă hartă e ruptă în bucăți,

Caii putere au rămas fără călăreți,

Oamenii buni, corecți,

Se luptă cu cei răi, incorecți.

Ninge în luna lui Marte

Peste frunzele moarte de pe asfalt,

Cerul e mult prea întunecat, 

Decorul vieții, cam ciudat;

Nimic nu este cum am vrea

De când liniștea și-a luat tălpășița,

Dar ne-a rămas credința

Într-un viitor frumos, luminos.

Ninge, ninge... Ce folos?

Autor - Crisastemis

Din Volumul - Poezia, viața mea

Spre Tine

Spre Tine-alerg eu
Doamne Dumnezeul meu
Nu numai când mi-e greu;
Îți mulțumesc neîncetat,
Te Preamăresc mereu,
Mi-ai fost, îmi ești alături
În ceasul bun și rău.

Spre Tine-alerg
Când inima mi-e însetată
De Apa-Ți Vie binecuvântată;
De fiecare dată
Când îngenunchez
La Crucea Sfântă a Ta
Simt Mâna-Ți dreaptă
Peste fruntea mea,
Durerea dispare,
Soarele pe cer răsare,
Se umple de bucurie
Sufletu-mi mare
Când îmi ștergi de pe obraji
Lacrimile-amare.

Spre Tine 
Se-ndreaptă pașii mei neîncetat,
Ești Drumul Drept
Pe care cu drag l-am urmat
Căci nu degeaba Iisus
Pe Moarte a călcat
Și a salvat o lume-ntreagă de Păcat.

Fie-Ți Numele binecuvântat
Acum și pururea
Și-n vecii vecilor, Amin!
Ție mă supun și mă închin,
Te rog, scapă-Ți copilașii buni de chin,
De boli, de foamete, de-al urii venin,
Distruge-le orice lacrimă, orice suspin!

Autor - Crisastemis

Într-un oraș ca un furnicar

Miroase a moarte
La granița dintre vise și realitate,
Cârduri de păsări cu aripi colorate
Zboară speriate spre insule îndepărtate.

Miroase a singurătate
În unele povești reinventate,
Pe tărâmuri fermecate
Cu greu ajunge cineva
De când e instalată panica
În inimile-n care dragostea
Lipsește cu desăvârșire.

Miroase a ploaie, a cenușă, a fum,
Niciun strop de parfum n-a rămas
Din fericirea care a făcut popas
Pentru o vreme doar
Într-un oraș ca un furnicar.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Poezia, viața mea

E criză...

E criză de libertate
Pe continentele toate,
E nevoie urgentă de iubire,
Doamna Fericire e în carantină,
A luat o bulină roșie din greșeală
Și s-a molipsit de-o boală cruntă.

E criză acută de veselie
Cum n-a mai fost pe nicio glie,
Plânge cerul și pământul,
Bate vântul a sărăcie,
Cerneala-i vineție-n a mea călimară,
Porumbelul Păcii nu mai zboară
De când i-a fost frântă o aripioară.

E criză de bunătate,
Zările-s întunecate,
E multă durere și tristețe,
Bătrânii nu mai au putere
Ca în tinerețe,
Copiii sunt condamnați
Să fie frați cu suferința
Și cu neputința.

Știința a avansat,
Răul s-a multiplicat,
Râul lacrimilor n-a înghețat,
Izvorul cu Apă Vie a secat;
Universul este tulburat,
Inimile unor oameni bat
La fel cum bat clopotele
De disperare,
Soarele nu prea mai răsare,
Nu se mai disting
Luminile din depărtare.

E criză de sânge curat
Neinfestat cu bacteriile urii;
Simțul măsurii mai există oare?
Sentimentele frumoase,
Cuvintele duioase
Se pot găsi cumva în galantare?

E criză mare de liniște și pace,
Nesiguranța a ieșit ca vipera din găoace,
Speranța a rămas ca unic pas spre viitor,
Salvarea de urgie, mâna de ajutor
Va fi de la Iisus, Împăratul lumilor.

Autor - Crisastemis

Plâng îngerii

Plâng îngerii de mila iubirii
Că-i hăituită de-armatele urii,
Muma Pădurii
Așteapt'-ambulanța la colț,
Un vierme mănâncă
Mere coapte pe băț.

Plâng îngerii
Că-s unii oameni prea răi,
Pământul e plin de hiene,
De lei și dulăi,
Șerpi veninoși au ieșit la vânat,
Un soldat stă de-o vreme
Cu dușmanul în pat.

Plâng îngerii din Raiul minunat
Pe care Dumnezeu l-a creat,
Soarele, Luna, stelele s-au speriat
De clopotele care întruna bat,
Cerul e tot mai întunecat.

Plâng îngerii din cauza unor ucigași
De păsări albastre și fluturi gingași,
Poveri grele stau pe-un vechi umeraș,
Gunoaiele lumii nu-ncap pe-un făraș.

Plâng îngerii când văd nesătui
De bani, de putere, de lapte și miere,
Cuvântul frumos piere de pe buze
În clipele grele, confuze.

Plâng îngerii păzitori
Când văd atâția muguri de flori
Trântiți la pământ
De-o pală rece de vânt hoinar
Ce-a trecut nu doar peste-un hotar.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Poezia, viața mea

Noi universuri

Ieri am pictat o rază de soare frumoasă 

Pe-un gard viu lipit de a mea casă

Apoi am desenat un colț de Lună

Pe-o frunză verde de mătrăgună

Ca să opresc în loc orice furtună.

Azi am pus petale de flori albe 

Pe ale lacrimilor incolore salbe,

Mi-am creionat cu mintea 

Un viitor strălucitor 

Ca să mă pot bucura cât mai mult timp

De zorii zilei și de lumina stelelor.

Mâine-am să plantez un copăcel

Pe-un peticel fertil de pământ,

N-am să mă legăn nicicând 

Ca o frunză veștedă în vânt,

Am să cânt și-am să dansez,

Am să creez noi universuri

Din ale mele unice versuri.

Primăvara e aproape,

Știu cum să trec peste hârtoape,

Peste munți și punți de suspine,

Dumnezeu este mereu cu mine 

La rău și la bine.

Autor - Crisastemis

Din Volumul - Poezia, viața mea

Cu adevărat iubire

Flori nenumărate de nu-mă-uita
Au crescut în inimioara mea
Când gura-ți dulce ca mierea
S-a lipit de gura mea;
Știam că ceva frumos
Avea să se întâmple,
M-ai mângâiat pe tâmple
Și dintr-o dată am simțit
Cum sufletu-mi se umple de fericire,
Mi-am dat seama ce înseamnă
Cu adevărat iubire.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Poezia, viața mea

Fericirea încă nu s-a sfârșit

Fluturi de lumină zboară
În fiece palidă seară
Spre-o câmpie verde vie
Dintr-o inimă cândva pustie.

O fată pe nume Melancolie
Își așterne gândurile pe hârtie,
Razele Lunii sângerii
Se contopesc cu norii cenușii.

Irișii albaștri din ochii cuiva
Au fost răniți de furtuna
Produsă de o piază rea,
Ploaia rece udă iar grădina mea.

Primăvara, de departe a venit,
Fericirea, încă nu s-a sfârșit,
O furnică a înnebunit de frică,
Planeta frumoasă albastră
S-a facut dintr-o dată mică.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Poezia, viața mea

Eu, nu...

Nu caut aventuri de-o noapte,
Ci gări îndepărtate
Unde să las visele deșarte;
Nu vreau iubiri trecătoare
Nici relații distrugătoare
Care să-mi frângă sufletul mare;
Caut rute ocolitoare,
Locuri de parcare pentru dureri,
Săgeți albastre care indică
Drumuri spre soare, nu spre nicăieri.
Nu vreau trădări, minciuni,
Nici oameni haini în jurul meu,
De ei s-a săturat și Dumnezeu,
El m-a învățat să pun bariere
Între bine și rău... !
Eu nu, nu caut ceva nou,

Am nevoie de-o inimă frumoasă, bună,

Iubirea-mi profundă să îi devină stăpână.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Poezia, viața mea

Ce bine... !

Ce bine-i lângă tine când seara vine
Și Luna de-argint luminează
Cerul senin pe care stelele dansează,
Tristețea îngenunchează în fața fericirii
Când zburăm până în zori pe aripile iubirii.

Ce bine că nu-i toamnă
Și frunzele nu cad!
În noi e cald ca astă vară
Când ne-am întâlnit
Pe vechiul peron de gară
De la celalalt capăt al lumii,
Ne-am sărutat și dintr-o dat'
Am scăpat din ghearele furtunii
Care de ceva timp ne urmărea.

Ce bine că faci parte din viața mea!
Dacă nu te-aș fi cunoscut
Orice lucru frumos mi s-ar fi părut urât,
N-aș mai fi văzut cu ochi buni nimic
De nu m-ai fi iubit mult, nu doar un pic... !

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Poezia, viața mea

Îmi cântă inima

Îmi cântă inima când aud vocea ta,
Fericirea mă răsfață-n fiecare dimineață,
Iubirea mă înfășoară în voalurile-i fine,
Îmi face zilele și nopțile senine.

Îmi cântă inima muzici divine
Când te apropii de mine
Și mă privești din cap până-n picioare,
Soarele într-o clipă răsare
În sufletu-mi în care fiorul de dor se zbate
Să iasă la suprafață pe jumătate.

Îmi cântă inima când șoapte de amor
Ies din gurița-ți dulce ca apa de izvor
Din care beau cu sete drag prințisor;
Când nu ești lângă mine simt că mor,
Te-ador ca pe superbul bujor
Ce-mi parfumează Grădina Bucuriilor.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Poezia, viața mea

Da, tu... !

Tu ești primăvara mea,
Rază de soare strălucitoare
Care se oglindește
În inima-mi frumoasă mare.

Tu ești speranța mea,
Floare de nu-mă-uita
Pe care o păstrez
În sufletu-mi curat.

Tu ești așa cum am visat
Când am înnoptat
Pe malul unui timp uitat
Demult, odat'.

Dar binecuvântat de Dumnezeu
Așa îți spun mereu,
Lângă tine eu sunt fericită,
Mă simt o femeie împlinită.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Poezia, viața mea

Recunosc...

Eu sunt cea care se rătăcește voit
În amintirile de ieri cu primăveri însorite,
Cu doruri multe nestăvilite,
Cu pași pierduți pe drumuri bătătorite.

Eu sunt cea care te iubește pe tăcute,
Mă scufund în liniștile absolute
Când nu susură izvoare
Și nu se-aud sălciile plângătoare jelind.

Eu te privesc mereu cu jind
Și mă aprind ca o scânteie,
Recunosc, sunt o femeie rea
Care te vrea doar pentru ea.

Autor - Crisastemis
Din Volumul- Poezia, viața mea

Așa cum mi-ai promis

Iubește-mă doar tu,
N-am nevoie de lumea toată
Ca să beneficiez de fericire nelimitată
Pe-o perioadă determinată
Sau pentru întreaga viață.

Iubește-mă de dimineață,
În pragul zilei, sau în amurg,
Cu pasiune, cu sau fără sârg,
Du gelozia la târg și pune-o pe tarabă,
Vinde-o ca pe un pahar cu bragă
Sau dă-o gratis cuiva,
Scapă mai repede de ea!

Știi că nu te pot uita,
Te iubesc mai mult decât îți poți imagina,
Ochii mei nu vor să vadă pe altcineva,
Urechile-mi nu vor s-asculte
Declarații de iubire din partea altcuiva,
Doar vocea ta face să-mi palpite inima.

Iubește-mă doar tu,
Golește-mi sufletu' de dor
Ca un romantic visător,
Doar ești muza tuturor poeziilor mele!

Presară praf de stele argintii
Peste cutiile deschise cu nostalgii,
Uită de norii cenușii care aduc furtuni,
Hai să ne iubim ca doi nebuni
Căci nu știm mâine ce va fi;

Poate bursa se va prăbuși
Și nu vom mai avea bani de bilete
Pentru zboruri directe pân' la Paris;
Iubește-mă așa cum mi-ai promis,
Fă-mă să mă simt ca-n Paradis!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Poezia, viața mea

Parfum intens de flori

E primăvară-n calendare
Și-n sufletele-n care
Soarele iubirii răsare-n fiecare zi;
Fluturii fericirii zboară
Dintr-o inimioară-n altă inimioară,
Viața cândva amară, e dulce acum;

Parfum intens de flori
Se simte-n aer din zori,
Ale viselor cărări
Sunt puternic luminate
De stelele-aurii aprinse
Noapte de noapte.

E primăvară pe pământ,
Mai vreau un rând de Apă vie,
Să beau cu oamenii frumoși și buni
Care trăiesc în pace și-armonie,
Să fim veseli o mie de săptămâni
De luni până luni;

De furtuni violente, de ploi abundente
Nu are nevoie nimenea... Dă Doamne
Ca pe planeta noastră albastră să fie
Întotdeauna liniște și bucurie!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Poezia, viața mea